Ghețarii islandezi sunt sensibili la variabilitatea climei pe perioade de timp pe termen scurt, din cauza mediului lor maritim din Atlanticul de Nord și sunt supuși retragerii marginale de gheață de la mijlocul anilor ’90. Modelele recente, ratele și factorii de conducere a retragerii frontale de gheață la Skálafellsjökull, SE Islanda, sunt examinate folosind morrene recesionale la scară mică ca un proxy geomorfologic. Aceste morene recesive la scară mică prezintă geometrii distincte ale planului dinților de fierăstrău și sunt construite printr-o serie de procese genetice asociate cu reînaintarea minoră a marginii de gheață, inclusiv (i) mecanisme combinate de împingere / strângere, (ii) buldozarea proglacialului preexistent material și (iii) înghețarea submarginală. Investigațiile de teledetecție și datarea lichenometrică evidențiază secvențe de morene recesive formate anual pe părțile nordice și centrale ale teritoriului. În schimb, morrenele se formează pe o scară de timp sub-anuală la marginea sud-estică Skálafellsjökull. Folosind distanța anuală a morenelor ca proxy pentru ratele anuale de retragere a marjei de gheață (IMRR), demonstrăm că perioadele proeminente de retragere a ghețarilor la Skálafellsjökull sunt coincidente cu cele de la alți ghețari islandezi de ieșire, precum și cele identificate la ghețarii de ieșire groenlandezi. Analiza IMRR și a datelor climatice sugerează că temperatura aerului de vară, temperatura suprafeței mării și oscilația Atlanticului de Nord au o influență asupra IMRR la Skálafellsjökull, ghețarul pare a fi cel mai sensibil la temperatura aerului de vară. Pe baza analizelor ulterioare ale datelor climatice, facem ipoteza că temperatura suprafeței mării poate determina schimbări ale temperaturii aerului în regiunea Atlanticului de Nord, ceea ce, la rândul său, forțează IMRR-urile. Creșterea temperaturii suprafeței mării în ultimele decenii se poate lega de variațiile atmosferice ale dinamicii gyre subpolare din Atlanticul de Nord.