Anatomie
Carpul este format din articulațiile antebrachiocarpiene, carpiene medii și carpometacarpiene. Îmbinările antebrachiocarpiene și carpiene medii sunt considerate gingermi, dar nu sunt tipice articulațiilor articulate; articulația carpometacarpiană este artrodială.1 Articulațiile artrodiale există și între oasele carpiene în fiecare rând respectiv. Mișcarea eficientă a carpului provine din articulațiile carpiene antebrachiocarpiene și mijlocii. Articulația carpometacarpiană nu se deschide, dar este supusă stresului de forfecare. Articulația antebrachiocarpiană se află între aspectul distal al razei și rândul proximal al oaselor carpiene. Aspectul distal, dorsal al razei are caneluri adânci în care rulează tendoanele extensorului carpi radialis și ale mușchilor extensori digitali comuni. În flexie tendoanele comprimă aspectul dorsal al articulației antebrachiocarpiene, limitând vizibilitatea atunci când se efectuează examinarea artroscopică. Rândul proximal de oase carpiene include osul carpian accesoriu, care se articulează cu aspectul distal al razei și osul carpian cubital. Osul carpian accesoriu formează marginea laterală a canalului carpian. De la lateral la medial, carpianul ulnar, carpianul intermediar și oasele carpiene radiale completează rândul proximal.
Articulația carpiană mijlocie se află între rândurile proximale și distale ale oaselor carpiene. Numărul oaselor din rândul distal variază, dar include întotdeauna, de la medial la lateral, al doilea, al treilea și al patrulea os carpian. Un prim os carpian este prezent unilateral sau bilateral la aproximativ 50% din cai1 și nu trebuie confundat pe radiografii cu un fragment osteocondral. Primul os carpian se articulează cu al doilea os metacarpal (McII) și al doilea os carpian, iar prezența sa este adesea asociată cu zone radiolucente în McII. Un al cincilea os carpian este rar, dar dacă este prezent este mic, se articulează cu al patrulea os carpian și aspectul proximal al celui de-al patrulea os metacarpal (McIV) și poate fi confundat cu un fragment osteocondral. Al doilea, al treilea și al patrulea os carpian se articulează cu McII, al treilea os metacarpal (McIII) și respectiv McIV. Articulația celui de-al doilea os carpian și a McII este mai largă decât cea a celui de-al patrulea os carpian și a McIV și, prin urmare, McII primește o sarcină mai mare, un fapt important de luat în considerare cu fracturile McII și McIV. Al treilea os carpian, cel mai mare os din rândul distal, are două fose separate printr-o creastă distinctă, intermediarul (lateral) și radial (medial). Fosa radială este cea mai mare, primește o sarcină mai mare și este mai frecvent rănită. Al treilea os carpian are formă de L și are o porțiune palmară mare și densă, care este rareori rănită.
Oasele carpiene sunt ținute împreună de ligamente intercarpiene, inclusiv ligamentul carpian dens palmar, din care ligamentul accesoriu al apare tendonul flexorului digital. Ligamentele intercarpiene puternice joacă un rol major în stabilitate, iar ligamentele intercarpiene palmar s-au dovedit a oferi mai multă rezistență la extensia carpului decât ligamentul carpian palmar.2 Când fragmentele osteocondrale ale colțului medial și lateral mari ale celui de-al treilea os carpian sunt îndepărtate, ligamentele intercarpiene și atașamentele capsulare trebuie incizate. Aceste atașamente dense oferă stabilitate, care poate fi avantajoasă atunci când se repară fracturile plăcii. Ligamentul intercarpian dorsomedial se desfășoară între aspectul medial al celui de-al doilea os carpian și aspectul dorsomedial al osului carpian radial 3, dar în timpul examinării artroscopice pare să se amestece cu capsula articulară. S-a propus o teorie conform căreia ligamentul intercarpian dorsomedial a devenit hipertrofiat și a afectat suprafața articulară a osului carpian radial, provocând modelarea secundară la tinerii cai de cursă și șchiopătarea.4 Studii recente despre carpi normali au constatat că ligamentul intercarpian dorsomedial nu a fost nici hipertrofiat, nici afectând osul carpian radial. Există o relație clară între dezvoltarea condițiilor patologice pe aspectul distal al osului carpian radial și atașarea ligamentului intercarpian dorsomedial, dar nu am observat hipertrofie sau afectare. Majoritatea fragmentelor osteocondrale ale osului carpian radial apar în interiorul sau doar lateral de locul de atașament al ligamentului intercarpian dorsomedial. Deoarece ligamentul intercarpian dorsomedial rezistă deplasării dorsomediale a osului carpian radial3, acest site este predispus la dezvoltarea fragmentelor osteocondrale. În carpi anormale, s-a constatat că hipertrofia ligamentului intercarpian dorsomedial este evidentă, dar nu a existat nicio corelație între hipertrofie și cartilaj sau leziuni osoase subcondrale. forțelor permițând traducerea abaxială a oaselor carpiene.6,7 Ligamentele colaterale mediale și laterale lungi și scurte își au originea pe rază și se atașează la aspectele proximale ale McII și McIV, respectiv la suprafața abaxială a oaselor carpiene. Ligamentele colaterale au oferit rezistența majoră la deplasarea dorsală a șirului proximal de oase carpiene în timpul încărcării experimentale, dar ligamentele intercarpiene palme mici, dar importante au contribuit cu o rezistență de 23% .2 Ligamentul intercarpal palmar lateral se atașează în principal proximal pe osul carpian ulnar și distal. pe cel de-al treilea os carpian și poate fi împărțit, 3 constatări diferite de cele raportate anterior – că atașamentul distal se afla în cea mai mare parte pe cel de-al patrulea os carpian.8 Ligamentul intercarpian palmar medial are patru fascicule care variază în mărime și se desfășoară între radiale. osul carpian proximal și suprafața palmaromedială a celui de-al treilea os carpian și suprafața palmarolaterală a celui de-al doilea os carpian distal.3 Lacrimarea ligamentului intercarpal palmar medial și într-o măsură mai mică ligamentul intercarpal palmar lateral a fost observat la caii cu boală carpiană și a fost recent propus a fi asociat cu cartilaj și leziuni osoase subcondrale (vezi fo susținând discuția) .8,9
Carpul are o capsulă articulară densă dorsal care se amestecă cu fascia și retinaculul suprapus. Sinoviul la caii tineri este adesea îngroșat sau pliat dorsal în articulația carpiană mijlocie și poate interfera cu vizibilitatea în timpul intervenției chirurgicale artroscopice. Această cută pare să se netezească pe măsură ce caii îmbătrânesc sau pe măsură ce se dezvoltă osteoartrita. Fascia antebrahială se amestecă cu retinaculul care funcționează pentru a restrânge tendoanele extensoare. Retinaculul se îngroașă și formează marginile mediale și palmar ale canalului carpian. Retinaculul palmar este uneori tăiat la caii cu tenosinovită și tendinită carpiană (vezi capitolul 75). Considerațiile anatomice și leziunile tendonului flexor și extensor sunt discutate în altă parte (vezi capitolele 69 și 77). Extensorul carpi radialis învelit și tendoanele extensorului digital comune, situate dorsal și respectiv dorsolateral, limitează palparea carpiană și restricționează accesul. Cul-de-saci ale capsulelor articulației carpiene antebrachiocarpiene și medii distinse pot fi palpate medial la tendonul extensor carpi radialis sau între extensorul carpi radialis și tendonii extensori digitali comuni la un cal în picioare. Artrocenteza și examinarea artroscopică necesită plasarea atentă a acelor și instrumentelor în aceste portaluri pentru a evita rănirea tendoanelor și a tecilor. Aceste portaluri pot fi ușor resimțite ca depresiuni distincte atunci când carpul este flexat. Tendonul extensorului digital învelit lateral, situat pe aspectul lateral, trebuie evitat în timpul artrocentezei pungilor palmarolaterale. Tendonul extensor carpi obliquus învelit este mic și trece oblic peste articulația antebrachiocarpiană de la lateral la medial pentru a se atașa la McII. Acest tendon poate fi ușor văzut medial în timpul examinării artroscopice a articulației antebrachiocarpiene. Tenosinovita extensor trebuie diferențiată de revărsarea articulară carpiană și antebrachiocarpiană și higromă. Articulațiile antebrachiocarpiene și carpiene medii au fiecare o ieșire palmarolaterală și palmaromedială prin care se poate efectua evaluarea artrocentezei și artroscopice. Cu excepția cazului în care sunt foarte distinse, ieșirile palmarolaterale sunt mai mari decât ieșirile palmaromediale corespunzătoare. Extinderea palmarolaterală a articulației antebrachiocarpiene se află în imediata apropiere a învelișului carpian și pătrunderea involuntară a învelișului carpian poate apărea în timpul artrocentezei sau al examinării artroscopice chiar și atunci când extinderea palmarolaterală este distinsă.
Cunoașterea comunicărilor și limitele articulațiilor carpiene sunt importante pentru a înțelege extinderea proceselor bolii și rezultatele analgeziei diagnostice (vezi capitolul 10). Articulația antebrachiocarpiană este considerată solitară, deși într-un singur exemplar dintr-un studiu de cadavru articulația a comunicat cu articulația carpiană medie și carpometacarpiană.10 La unii cai apare o comunicare între articulația antebrachiocarpiană și teaca carpiană. Articulațiile carpiene și carpometacarpiene mijlocii comunică întotdeauna (vezi figurile 10-8 până la 10-10 Figura 10-8 Figura 10-9 Figura 10-10). Comunicarea dintre articulațiile carpiene medii și carpometacarpiene și teaca carpiană este rară. Articulația carpometacarpiană are deschideri distopalmar distincte situate axial față de McII și McIV care au pungi secundare interdigitate în aspectul proximal al ligamentului suspensor (SL). Aceste ieșiri explică analgezia involuntară a articulației carpometacarpiene și carpiene medii în timp ce efectuează analgezie palmară ridicată și, probabil, de ce șchiopătarea se diminuează în timpul analgeziei carpiene medii la caii cu fracturi de avulsie ale aspectului proximopalmar al McIII sau desmitis suspensor proximal.11
