Scopul revizuirii: Această revizuire examinează înțelegerea fiziologică și implicațiile clinice ale respirațiilor agonale în timpul stopului cardiac.

Descoperiri recente: respirațiile agonale provin din neuronii inferiori ai trunchiului cerebral, deoarece centrele superioare devin din ce în ce mai hipoxice în timpul stopului cardiac. Niciun descriptor unic laic nu identifică în mod consecvent respirațiile agonice; mai degrabă, laicii folosesc o colecție de termeni pentru a descrie respirația anormală a respirațiilor agonice. Studiile pe animale au demonstrat că respirațiile agonice pot produce ventilație, oxigenare și circulație importante din punct de vedere clinic. În studiile la om, respirațiile agonice sunt evidente la 40% dintre persoanele care suferă stop cardiac în afara spitalului. Respirațiile agonice sunt asociate cu evenimente observate, fibrilație ventriculară și supraviețuire, sugerând că respirațiile agonice sunt un marker al fazei timpurii a unei arestări și pot afecta în mod direct funcția cardiopulmonară. Deși respirațiile agonale par să exercite efecte cardiopulmonare favorabile, ele pot inhiba paradoxal eforturi de salvare prin prevenirea recunoașterii arestării. O abordare de expediere standardizată îi poate ajuta pe dispeceri să identifice respirațiile agonale, distingând respirația normală și anormală la pacientul inconștient. Studiul viitor ar trebui să ia în considerare modul în care informațiile despre respirațiile agonale ar putea fi integrate în resuscitare pentru a optimiza rezultatele. >

Rezumat: respirațiile agonale au implicații fiziologice și de îngrijire. Eforturile de identificare a respirațiilor agonice și de integrare a acestor informații în îngrijirea resuscitării pot îmbunătăți rezultatul stopului cardiac.