Narcis se uită fix la reflecția sa, în timp ce pretendentul său respins, Echo, privește. Fiul zeului râului Cephissus și al naiadei, sau nimfei, Liriope, s-a spus că Narcis ar trăi până la bătrânețe, dacă nu s-ar uita niciodată la sine. Câștigase multe admiratoare, fascinate de frumusețea sa, dar le respinse pe toate. Unul dintre ei, Echo, a fost atât de supărat de respingerea lui, încât ea s-a retras din lume ca să o piardă. Tot ce a mai rămas din ea a fost o șoaptă. A fost auzit de zeița Nemesis, care, ca răspuns, l-a făcut pe Narcis să se îndrăgostească de propria sa reflecție, la care s-a uitat fix până a murit. Un narcis a înflorit în absența sa.

Povestea lui Echo și Narcis este cel mai bine cunoscută din cartea a treia din Metamorfozele lui Ovidiu, un poem narativ latin în 15 părți care a apărut în jurul anului 8 d.Hr., a cărui temă unificatoare este transformarea. A cronicizat peste 250 de mituri clasice și a avut o influență uriașă asupra lui Dante și Shakespeare. Deși influența sa a scăzut după Renaștere, a revenit pentru a inspira numeroase opere de artă și muzică din secolul al XX-lea, avertismentul său despre solipsism și obsesie de sine, mai ales pertinent într-o epocă a individualismului.

John William Waterhouse a fost un Pictor englez, născut la Roma, care s-a mutat pe orbita prerafaeliților, deși era mai exact un neoclasicist. El a avut o deosebită înclinație pentru a descrie scene din mitologia greacă și romană în care femeile tinere au apărut – în 2018, Hylas and the Nymphs (1896) a fost eliminat de la expunerea publică în Manchester Art Gallery pentru a stimula conversația, presupus, despre atitudinile sociale față de femei . De atunci a fost readus pe arena publică. Echo and Narcissus, o redare deloc precisă a relatării lui Ovidiu, se găsește puțin mai la vest, în Walker Art Gallery din Liverpool.