Janus, în religia romană, spiritul animist al ușilor (januae) și arcadelor (jani). Janus și nimfa Camasene au fost părinții lui Tiberinus, a cărui moarte în sau lângă râul Albula a făcut ca acesta să fie redenumit Tibru.

Cultul lui Janus datează în mod tradițional de Romulus și o perioadă chiar înainte de întemeierea propriu-zisă a orașului Roma. Erau mulți jani (adică, porți ceremoniale) în Roma; acestea erau de obicei structuri independente care erau folosite pentru intrări sau ieșiri de bun augur simbolic. O superstiție deosebită era legată de plecarea unei armate romane, pentru care existau modalități norocoase și nefericite de a defila printr-un janus. Cel mai faimos janus din Roma a fost Janus Geminus, care era de fapt un altar al lui Janus din partea de nord a Forumului. Era o structură simplă dreptunghiulară din bronz cu uși duble la fiecare capăt. În mod tradițional, ușile acestui altar erau lăsate deschise în timp de război și erau ținute închise când Roma era în pace. Potrivit istoricului roman Livy, porțile au fost închise doar de două ori în toată perioada îndelungată dintre Numa Pompilius (sec. VII î.e.n.) și Augustus (sec. I î.Hr.). Unii cercetători îl consideră pe Janus ca zeul tuturor începuturile și cred că asocierea sa cu ușile este derivată. El a fost invocat ca primul dintre zei în liturgiile obișnuite. Începutul zilei, lunii și anului, atât calendaristic, cât și agricol, era sacru pentru el. Luna lui ianuarie este numită pentru el, iar festivalul său a avut loc pe 9 ianuarie, Agonium. Au existat mai multe temple importante ridicate la Janus și se presupune că a existat și un cult timpuriu pe Janiculum, pe care anticii l-au considerat „orașul lui Janus”.

Janus a fost reprezentat de un dublu -capul cu fața și era reprezentat în artă fie cu barbă, fie fără ea. Ocazional era reprezentat ca cu patru fețe – ca spirit al arcului cu patru căi.