Scandalul Black Sox, scandal american de baseball bazat pe acuzația că opt membri ai Chicago White Sox au fost mituiți să piardă World Series din 1919 în fața Cincinnati Roșii. Jucătorii acuzați au fost jucătorii Eddie Cicotte și Claude („Lefty”) Williams, primul bază Arnold („Chick”) Gandil, shortstop Charles („suedez”) Risberg, al treilea bază George („Buck”) Weaver, outfielders Joe („Shoeless”) Joe ”) Jackson și Oscar („ Happy ”) Felsch, și directorul de utilități Fred McMullin. Dosarele instanței sugerează că cei opt jucători au primit 70.000 – 100.000 USD pentru că au pierdut cinci jocuri la trei.
Suspiciunile despre o conspirație au fost difuzate imediat după încheierea World Series, în principal de Hugh Fullerton și de alți scriitori sportivi, însă controversele cu privire la acuzații au dispărut la începutul sezonului 1920. Apoi, în septembrie, un mare juriu a fost chemat să investigheze diverse acuzații de jucători care invadează baseballul. La 28 septembrie 1920, după ce Cicotte, Williams, Jackson și Felsch au recunoscut marelui juriu că aruncaseră seria 1919 în schimbul unei mită, Charles Comiskey, proprietarul White Sox, a suspendat șapte dintre jucători. (Gandil era deja suspendat într-o dispută salarială.) Jucătorii inculpați au fost judecați în vara anului 1921, dar pe 2 august au fost achitați pentru probe insuficiente – în mare parte deoarece dovezile cheie, inclusiv mărturisirile inițiale ale jucătorilor, au dispărut din marea dosare ale juriului. (Probabil au fost furate.) Pe 3 august, noul comisar de baseball, judecătorul Kenesaw Mountain Landis, le-a interzis celor opt jucători jocul pe viață.
Puțini dintre presupușii jucători au mărturisit la proces și niciunul nu a fost ei înșiși aduși vreodată în judecată pentru luarea de mită de la White Sox, deși renumitul raketist din New York Arnold Rothstein a fost menționat în ședințe ca probabil bancher al schemei de luare de mită.
